Daniela

Dictionar japonez-roman de termeni poetici

Home
Carti
(C)opyright Sign
Invata engleza
Dictionar japonez-roman de termeni poetici
Diverse
Legaturi
Contact

DICŢIONAR JAPONEZ-ROMÂN DE TERMENI POETICI
 
de Cristian Mocanu
 
Scurt cuvânt al autorului:
Toate artele japoneze vin cu “bagajul” lor de cuvinte specifice, pe care limbile europene sunt nevoite să sfârşească prin a le accepta; aceasta din cauza caracterului sintetic şi metaforic al limbii japoneze, precum şi a asociaţiilor complexe pe care acestea le trezesc, rezultat al unei tradiţii milenare. Astfel judo-ul şi artele marţiale vorbesc de osae komi, atemi, waza ari; jucătorii de go ştiu ce înseamnă un atari sau un byo-yomi.

Tot astfel, poeţii care, chiar fiind gaijin(=nejaponezi) se apucă să scrie haiku, senryu, tanka, care se angrenează în deliciul convivial al unei renga sau mondo, nu vor putea evita acest jargon specific (enigmatic chiar şi pentru japonezul de rând, fără preocupări literare). Lor li se adresează acest proiect.

Ţin să mulţumesc lui Jane şi Werner Reichhold,  al căror Japanese Glossary of Poetic Terms m-a ajutat enorm; de asemenea lui Gabi Greve (Japonia), Karinei Klesko (St. Louis) şi lui Dennis Garrison (Halifax, Canada).
 

EXPLICAŢII TEHNICE
 
Prezentul dicţionar este întrutotul perfectibil. El este bazat pe experienţa mai multor poeţi occidentali şi a mea personală, mai mult decât pe manuale japoneze.

El nu cuprinde decât aproximativ Ľ din termenii de obicei menţionaţi în lucrârile japoneze de specialitate. Am renunţat la termenii care pot fi redaţi perfect de cuvintele româneşti corespunzătoare (kotoba=metaforă; kokoro=sentiment; makoto=sinceritate) precum şi la cei mult prea specifici şi de care poetul gaijin nu se va ciocni aproape niciodată.

Aceste cuvinte  nu au gen. Spiritul limbii române ne face să vorbim de “o” tanka sau “un” haiku, ceea ce mi se pare perfect acceptabil.

De asemenea aceste cuvinte nu variază în funcţie de numâr. Poţi să scrii 200 de haiku cu care să participi la 40 de kukai.

În interiorul fiecărui articol, tilda(~) înlocuieşte cuvântul-titlu, la nomiativ şi la toate formele flexionare.

ageku=ultima strofă a unei renga standard. Are rolul de a rezuma/concluziona întregul poem, cu o referinţă la prima strofă.
aware= calitatea de a mişca sufletul cuiva anume (în mod absolut subiectiv). Dacă eşti patriot, drapelul ţării tale va avea~; cel al altei ţări, chiar dacă e mai frumos, nu va avea.
choka= înlănţuire de strofe tradiţionale (5—7-5-7-7 silabe) într-un poem lung. Ca un fel de renga cu un singur autor.
dai(se pronunţă da-i, în 2 silabe)= 1. subiectul unui poem lung;poate fi conţinut în prima strofă, sau enunţat în prefaţă. 2. decizia poeţilor participanţi la o renga, utaawase , kukai sau maekuzuki de a scrie pe o anumită temă, în loc să păstreze subiectul liber.
daisan (se pronunţă da-i-san în 2 silabe)= legătura a 3-a dintr-o renga . Trebuie să se încheie printr-un verb.
dodoitsu=la origine un cântec popular de muncă  sau de dragoste. Poezie folclorică în formă de catren, cu forma 7-7-7-5 silabe (26 de onji). Nu este considerat o formă a poeziei clasice şi în Japonia nu este cultivat. Unii poeţi europeni cultivă însă ~ cu succes.
ginkoo= sesiune „peripatetică“ de haiku; mai mulţi haijini se plimbă prin natură,observând în tăcere ceea ce e de observat, în compania unui sensei sau sabaki. Apoi iau prânzul împreună, după care se retrag ca să scrie haiku. Se reîntâlnesc în aceeaşi seară pentru un kukai, urmat de o analiză a poeziilor prezentate.
gojuin= o renga de 50 de strofe.
gunsaku= grup de poeme pe aceeaşi temă, oferind perspective diferite asupra aceleiaşi realităţi. Poate avea mai mulţi autori sau unul singur. Endo Shusaku, în romanul său Poarta Rashomon , a aplicat (pentru prima dată în proză) tehnica gunsaku.
ha= partea de mijloc (“pagina a doua” sau strofele 7-31)  dintr-o renga standard.
haibun= proză (scurtă, mai rar lungă) conţinând, în varianta scurtă, 1-3 haiku, în varianta lungă, 20-100 haiku; versurile trebuie să completeze, să “ducă mai sus” şi nu să rezume, cele spuse în proză. Proza, la rândul ei, trebuie să aibă atât fiorul, cât şi cadenţa unei poezii (“proză haibunică”) Deşi prototipul ~ este Oku no hosomichi     (“Călătorie spre provincia Oku”) a lui Bashō (230 de pagini în ediţia engleză,75 de haiku), forma lungă este rară şi în Japonia; în Occident se cultivă exclusiv forma scurtă.
haiga=tablou având menirea de a însoţi un haiku sau altă poezie japoneză scurtă. În ultimul timp, au apărut foto-~ şi ~-multimedia.
haijin=autor (nu ocazional) de haiku. Polisemia joacă feste nejaponezilor: in dicţionare veţi găsi mai multe semnificaţii ale cuvântului, unele infamante; acestea însă n-au nici o legătură cu sensul discutat aici, iar cele mai multe sunt desuete. Şi un japonez de baştină din sec.XXI, auzind cuvântul liber de orice context, se va gândi, în primul rând, la un poet.
haijo= scrisoare personală conţinând mai multe haiku, care au acelaşi rol ca în haibun. Restul scrisorii însă poate fi lipsit de valoare literară.  Formă inventată recent de Prof. Takiguchi Susumu (Oxford).
haikai (lit. “umor” sau “surprinzător”)= iniţial, orice poezie umoristică sau doar mai puţin elegantă decât tanka de curte. A ajuns să desemneze orice poezie japoneză scurtă. Este prescurtarea expresiei “~ no renga” pe care însuşi Bashō a folosit-o spre a-şi desemna opera.
haiku=cea mai cunoscută formă de poezie japoneză. Descinde din tanka, via renga. Are 5-7-5 silabe (17 onji), obligatoriu un kigo şi un kireji. Nu orice tristih este un ~. În afară  de faptul că un ~ trebuie fie să respecte în totalitate, fie măcar să se apropie de regulile formale enunţate mai sus (în primul caz, este numit ~[neo]clasic, în cel de-al 2-lea caz, ~liber), trebuie să surprindă un “moment~” (o imagine din natură care să ofere o “deschidere” spre metafizic) şi să nu-i lipsească un grăunte de umor.
hana no ku=”Strofa despre flori” obligatorie într-o renga.
hanka= tanka însoţind un poem lung. Are rolul dedicaţiei sau motto-ului din operele literare occidentale.
hankasen= jumătate de kasen sau o renga de 18 strofe.
hibiki= (lit.“ecou“)„Înrudirea de sentiment” dintre 2 poezii. A nu se confunda cu kaori (vezi).
hiraku=Strofele dintr-o renga care nu au un rol (şi deci nume) specific.
hokku= cele 3 versuri de start dintr-o renga sau tanrenga.
honkadori=La origine, însemna orice citat (obligatoriu tradus) din poezia ori filosofia chineză apărut în poezia japoneză. Este unul din termenii controversaţi ai esteticii nipone. A ajuns să desemneze orice împrumut livresc din orice fel de lucrare;apoi orice citat, preluare de imagine sau chiar numai aluzie la clasicii niponi. Unii scriitori japonezi moderni îl folosesc cu sensul de “plagiat”. Disputa este înverşunată între cei care spun că e bine să foloseşti ~ şi cei care echivalează acest lucru chiar cu furtul! Ca nejaponez, este de preferat să nu îl utilizezi cu literaţi japonezi de faţă, căci nu se ştie niciodată dacă vor fi măguliţi sau vexaţi. Poeţii occidentali îl folosesc însă în sens pozitiv, aplicându-l unei poezii de formă japoneză, dar similară “found poem”-ului anglo-saxon.
hyakuin (lit. “100”) = renga de 100 de strofe. Aceasta era renga standard inainte de recodificarea propusă de Bashō la sfârşitul sec. al XVII-lea.
kaishi= hârtia fină (dar totuşi de calitate inferioară unei tanzaku cu adaos de mătase) pe care se scriu poeziile. Poeţii japonezi adevăraţi au mereu câteva astfel de foicele în buzunar, ca să-şi noteze imaginile văzute întâmplător şi care îi inspiră. Devenit interjecţie, cuvântul este şi răspunsul (cel mai) politicos în Japonia când cineva strănută în public! (subînţeles: ”nu vrem să spunem că ai vrut să fii nepoliticos, ori n-aveai la tine în ce să-ţi sufli nasul; ştim că preferi să utilizezi hârtia pentru poezii”).
kaori (lit.” parfum”)= înrudirea de sentiment dintre două imagini poetice. De exemplu evocarea unui căţel uitat în ploaie şi a unei iubiri trădate au acelaşi ~
karumi (lit. “uşurinţă”)=Cel mai controversat termen din poetica niponă. A fost introdus de Bashō spre sfârşitul vieţii. Înseamnă utilizarea limbajului popular, informal într-un haiku, renunţarea la cuvinte de origine chineză, la orice hankodori (vezi) dar şi la calambururi, la jonglarea cu polisemia omniprezentă în limba şi poezia japoneză. De aceea, Bashō a fost părăsit de cel mai drag discipol al său, marele poet Enomoto Kikaku, acesta reproşându-i că “predica prăbuşirea poeziei în vulgaritate”. Disputa nu s-a încheiat nici până azi. Ea este mai acerbă în Japonia, dar există latent şi în Occident (unde se poate spune că haijinii care scriu şi tanka sunt mai înclinaţi să respingă~, iar cei care scriu doar haiku, senryu, haiku noir etc. sunt mai înclinaţi spre poziţia lui Bashō).
kasen (lit. “poeţii nemuritori”) = Bashō a propus reducerea rengăi standard de la hyakuin (vezi) la mai puţine strofe, dat fiind că vremurile erau tulburi şi poeţii aveau mai puţin răgaz de a compune în linişte sau chiar şi numai de a se întâlni. Ca propunerea sa să fie acceptată, şi să nu dea loc la dispute interminabile privind numărul optim de strofe, Bashō a sugerat din start ca noul standard să onoreze memoria “poeţilor nemuritori” din literatura japoneză. Aceştia fiind în număr de 36, renga standard a ajuns la 36 de strofe şi a fost numită nu cu numeralul “36” , ci ~.
kigo (sinonim, mai rar utilizat, kidai)=cuvânt care semnifică anotimpul. Obligatoriu în haiku şi tanka, neobligatoriu în senryu. Acest cuvânt ajunge să semnifice anotimpul în urma unor asociaţii mentale condiţionate psihologic şi cultural şi variază geografic şi temporal. De aceea, noi ~ trebuie mereu  propuse şi codificate.
kireji=cezură. Obligatorie în haiku sau în primele 3 versuri ale unei tanka.
kiyose= listă simplă de kigo pentru o ţară sau regiune, fără adnotări, explicaţii sau mostre de poezii. Poate fi “ciorna” pentru un saijiki.
kukai= concurs de haiku desfăşurat în felul următor: Se ajunge la un dai2. (vezi) între mai mulţi poeţi. Unul din aceştia renunţă de bunăvoie să participe şi devine secretar, colectând poeziile celorlalţi, pe care le transcrie. Doar secretarul cunoaşte legătura dintre poezii şi autorii lor. Apoi ceilalţi “arbitrează” dând punctaje fiecărei poezii, în scris şi în secret (şi abţinându-se de la a judeca propriile creaţii) şi înmânează aceste punctaje secretarului, care face clasamentul. O formă “democratică” de utaawase.
kyoka=poezie umoristică, ironică sau caricaturală, în forma unei tanka. Adesea satirizează poeţii şi operele lor. Echivalentul japonez al epigramei sau limerick-ului.
kyu=partea finală dintr-o renga standard (“pagina a treia”) sau strofele 32-36.
jo= Strofele 1-6 dintr-o renga standard (numite şi „pagina întâi”). Ele trebuie să fie calme, „pregătitoare”, fără a şoca, nici măcar prin îndrăzneala metaforelor. Un sabaki occidental a comparat o  renga standard cu o petrecere. Jo-ul ar fi partea de început, când invitaţii fac cunoştiinţă, vorbesc despre vreme, mobilele gazdei, aranjarea mesei etc. Ha-ul ar fi conversaţia animată din toiul mesei. Ultima parte ar fi partea de remarci disparate de la despărţire, când spui” la revedere”, “mersi”, “să nu uiţi să” sau “ţii minte, când…”.
maeku=”versul precedent”. În toate formele colaborative, versul de care trebuie să le “legi” pe ale tale.
maekuzuki=concurs arbitrat în acelaşi mod ca un kukai dar care constă într-un fel de tanrenga la care cineva propune maeku şi un număr nelimitat de poeţi propun”legături”. Aceste poezii sunt însă umoristice, uneori chiar vulgare. Cel care a propus maeku va şi arbitra.
mondo=”Poem-dialog”. Un partener compune o tanka, celălalt răspunde cu o alta, cele două fiind în hibiki. A nu se confunda cu renga sau tanrenga în care o PARTE de poezie e completată cu o alta, fiecare strofă având astfel 2 autori. Împreunâ cu acestea, însă, ~ este considerat forma privilegiată a declaraţiilor de dragoste.
mushin=imagine lipsită de frumuseţe clasică. Antonimul este ushin. Nodurile desfăcute ale unor şireturi negre sau unghiile date cu ojă verzuie au mushin, pe când fata de la ţară care îşi spală părul într-un pârâu de munte are ushin.
onji=unitatea de bază (silabică) a metricii  japoneze. Valoarea pe care poezia europeană o atribuie rimei, japonezii o atribuie numărului de silabe/vers. O tanka are 31 de ~, un haiku 17~.
onku=renga-acrostih.
renga (lit. “eleganţă legată”)=poemul-în-lanţ japonez. Doi sau mai mulţi poeţi îşi completează reciproc poemele:primul oferă primele 3 versuri ale unei prezumtive tanka, următorul completează cu celelalte două. Pentru ca totul să nu fie prea simplu, o ~ clasică se desfăşoară conform unor reguli precise şi complexe. Esenţialul este o bună legătură dintre imaginile fiecărei strofe. ~, considerată “culmea’ formelor japoneze, a inspirat mulţi poeţi occidentali să încerce alte forme de poezie colaborativă. Cele nebazate pe forme japoneze se numesc îndeobşte “poezii legate” (Engl. linked verse)
rengaawase=Concurs de renga.
renku=Termen creat în Japonia, în timpul controverselor stilistice din deceniul 5 al sec. XVIII, cu scopul de a crea confuzie şi de a întrerupe continuitatea istorică dintre renga şi formele descinse din aceasta. Unele lucrări din SUA l-au considerat-eronat-termenul pentru renga, greşeală observată între timp, dar care a făcut pe mulţi poeţi anglo-saxoni să numească ~ orice poezie colaborativă, greşeală, de asemenea, în general evitată astăzi. In Japonia este uneori folosit cu sensul de”renga neizbutită”.
rensaku= Secvenţă de tanka sau haiku. Orice poezie trebuie să fie dependentă ca sens de cea precedentă.
ryogin= renga scrisă de doar doi autori, renga în doi.
sabaki= “instructor practic”. Conceptul de sensei există şi în poezie, ca în orice artă japoneză. Un~ se deosebeşte de acesta prin aceea că sensei-ul îţi arată bazele, ABC-ul formelor poetice, iar ~ scrie împreună cu tine , de ex. într-o renga sau un ginkoo (în context clasic japonez), într-o tabără de haiku sau un curs de haiga (în Occident) şi te lasă să “furi meseria”. De asemenea, ~ se consideră într-un fel egalul tău, neezitând să publice alături de tine rezultatele unor atari demersuri. Regula de bază a unui ~ este să prevină greşelile, mai degrabă decât să le corecteze.
sabi (lit. “patină a vremii”)=calitate a unei imagini poetice de a exprima ideea de “învechire” şi de “abandon”, îmbinată cu nostalgie şi dulce tristeţe. Un gard de fier ruginit şi  năpădit de iederă are~, un gard proaspăt vopsit, nu. Calitate apreciată în haiku, începând cu Bashō; mai puţin în tanka.
saijiki= “Dicţionar” sau “enciclopedie” de kigo propuse pentru o anumită regiune sau ţară, conţinând neapărat o mulţime de explicaţii, note şi digresiuni, precum şi mostre de tanka şi haiku. Un ~ tradiţional are 5 “anotimpuri” (sau “capitole”) (Primăvară, Vară, Toamnă, Iarnă şi Anul Nou), iar fiecare “anotimp” este subîmpărţit în şase “categorii” (Cer, Pământ, Plante, Animale, Umanitate, Sărbători/Obiceiuri).
sangin (“san”=”3”)= renga scrisă de trei autori.
sedoka= variaţiune arhaică la o tanka. Are 6 versuri cu structura silabică 5-7-5-7-7-7 (38 de onji). În Japonia nu s-au mai scris ~ de valoare deosebită încă din perioada Heian (sec.7-9). În alte limbi au apărut, însă, în ultimul timp,~ destul de reuşite.
senryu= tristih de forma unui haiku care poate fi:1. umoristic, ironic, jucăuş sau 2.”rupt de natură”, putând trata despre aspecte psihologice, antropologice, culturale. Kigo-ul nu este obligatoriu în ~; kireji, da.
shibumi= poezie bazată pe  imagini clasice, tipizate, seci, fără inovaţie. (Curiozitate: cuvântul înseamnă şi “aromă de îngheţată” şi e şi numele unui trick în sporturile extreme)
shinku=strofe apropiate, “înrudite”; o renga reuşită.
shiori (lit. “floare ofilită”)=imagine nereuşită, rateu stilistic
soku=strofe neînrudite; legătură nereuşită la renga.
tanrenga (se scrie şi în două cuvinte, tan renga)=o singură tanka, scrisă “legat”, de 2 autori, primul oferind primele 3 versuri, celălalt replicând cu ultimele două.
tanka=forma eminentă a poeziei clasice japoneze. Are 5 versuri ( 5-7-5-7-7 silabe,31 de onji), kireji intervenind obligatoriu în primele 3. Tratează despre sentimentele şi relaţiile umane;  o referire la natură (reprezentat kigo şi nu numai) nu lipseşte însă niciodată.
tsukeai (verb)= acţiunea de a lega versuri, de a completa versurile altcuiva.
tsukeku=legătură propusă la un vers oferit dinainte.
tsuki no ku= ”Strofa despre lună” obligatorie într-o renga.
ushin= vezi mushin
uta= Termenul (cel mai) arhaic pentru tanka. Însemna şi “cântec”. Căzut în desuetudine de peste un mileniu, se mai păstrează în cuvinte compuse, precum:
utaawase=concurs de poezie (de regulă de tanka sau tanrenga, dar nu numai) cu reguli precise şi protocolare: Organizatorii stabilesc o temă, pe care participanţii scriu câte o(singură) poezie; sau propun un maeku aşteptând completările participanţilor pentru o tanrenga. Organizatorii (cei care dau premiile) sunt şi arbitri şi dau unul sau mai multe premii după plac. TOT ce se scrie însă într-un ~ trebuie publicat într-o antologie, în care nu se mai menţionează cine a fost premiat, decât în mod excepţional. Totul într-o atmosferă ultraprotocolară, cu participanţi îmbrăcaţi de gală ş.a.m.d.  Deşi poveştile populare japoneze sunt pline de debutanţi care au triumfat, chiar în faţa împăratului, buna cuviinţă cere de fapt poeţilor neconsacraţi să nu participe la un~,  din cauza obligaţiei de a se antologa TOATE poeziile şi a dorinţei de a nu se prezenta publicului cititor poeme eventual mai neizbutite. ~ tradiţionale se organizează frecvent şi astăzi. Mass-media japoneze aplică însă termenul de ~ şi festivalurilor de poezie de factură modernă, cu condiţia să aibă o participare selectă, de prim rang.
utsuri= „Schimbarea”, „tranziţia“, „mişcarea“ între ideile şi imaginile dintr-o renga.
wabi (lit.“sărăcie“)= frumuseţe rezultând din simplitate, frugalitate, refuzul exceselor. Frumuseţe “franciscană”. Foarte apreciată în haiku, la fel ca sabi.
waka=alt sinonim arhaic pentru tanka. Poate desemna şi „poezia” în general.
wakiku (vers lateral)= a 2-a strofă dintr-o renga.
yongin= renga scrisă de patru autori.
yugen= inefabilul poeziei, fior poetic.
 
© Cristian Mocanu MMVI